Europarlamentarul PNL, Cristian Busoi, informază că negocierile cu Consiliul European au început, iar eurodeputatul va negocia pentru majorarea bugetului Programului de Sănătate EU4Health de la 1,7 miliarde de euro, pentru ca toate obiectivele impuse să fie îndeplinite. De asemenea, europarlamentarul menționează importanta Programului EU4Health ca politică complementară politicilor naționale ale statelor membre.
Cristian Bușoi, raportorul Parlamentului European pentru Programul de Sănătate EU4Health, transmite că negocierile cu Consiliul European pentru Programul de Sănătate al Uniunii Europene au început, eurodeputatul pledând pentru o majorare a bugetului. De asemenea, negocierile dintre Parlamentul European și Consiliul de Miniștri pentru programul de Sănătate EU4Healtha fost votată în unanimitate.
”Salut decizia Consiliului Uniunii Europene care a anunțat astăzi în unanimitate începerea negocierilor cu Parlamentul European pe programul de Sănătate EU4Health, pentru care sunt responsabil în Parlamentul European. Programul are o importanță crucială, deoarece UE încă experimentează impactul major al COVID-19 asupra sănătății, economiilor statelor membre și asupra bunăstării cetățenilor. EU4Health este cea mai puternică armă pe care o avem împotriva pandemiei și reprezintă garanția că Sănătatea este o prioritate a Uniunii Europene”, scrie europarlamentarul pe Facebook.
Eurodeputatul PNL negocieazcă pentru majorarea bugetului de la 1,7 miliarde de euro, pentru ca toate obiectivele impuse să fie îndeplinite.
”În urma reuniunii Consiliului European din luna iulie, bugetul propus al Programului – pentru 2021 – 2027 – este de 1,7 miliarde de euro. O sumă de 4 ori mai mare decât cea din bugetul actualului Program, dar departe de cea necesară pentru a putea duce la îndeplinire toate obiectivele pe care le avem pentru sănătatea cetățenilor europeni, dezvoltarea și consolidarea sistemelor noastre sanitare. Pentru a face față provocărilor actuale și viitoare: epidemii sau pandemii, cancer, boli cardiovasculare, boli rare, pentru a susține inovarea, digitalizarea, pentru a avea cu adevărat sisteme de sănătate puternice și mai rezistente ne trebuie mai mult de 1,7 miliarde de euro în următorii șapte ani. Iar misiunea mea, ca responsabil al acestui Program, este să obțin majorarea bugetului stabilit de Consiliu”.
Cristian Bușoi, raportorul Parlamentului European pentru Programul de Sănătate EU4Health sublinază importanta Programului EU4Health ca politică complementară politicilor naționale ale statelor membre.
Se așteaptă ca Parlamentul European să voteze acest raport cel târziu în cadrul sesiunii plenare din 11-12 noiembrie, după care Parlamentul este pregătit să înceapă negocierile cu statele membre, astfel încât programul să poată fi pus în aplicare de la începutul anului 2021.
”Programul EU4Health își propune să completeze politicile naționale ale statelor membre și să promoveze coordonarea dintre acestea. Să protejeze cetățenii împotriva amenințărilor transfrontaliere grave asupra sănătății, să ofere garanția resurselor necesare pentru ca statele membre să facă față crizelor sanitare, să consolideze sistemele de sănătate, să sprijine utilizarea instrumentelor și serviciilor digitale în domeniul sănătății. În același timp, Programul va finanța misiuni pentru prevenirea și gestionarea bolilor cronice, susține și promovează vaccinarea și, cel mai important, contribuie la reducerea inegalităților în materie de sănătate.
Votul final pentru Programul EU4Health va fi dat de Parlamentul European în luna noiembrie. Urmează apoi negocierile cu statele membre pentru ca Programul să poată fi pus în aplicare începând cu anul 2021”.
COMUNICAT DE PRESĂ
Cristian Bușoi: Încep negocierile cu Consiliul European pentru Programul de Sănătate al Uniunii…
Posted by Cristian Bușoi on Wednesday, October 21, 2020